Este vorba despre medicamente care tratează gripa, diabetul, afecțiunile reumatice sau afecțiunile glandei tiroide. Tot mai multe astfel de medicamente au fost scoase de pe piață și înlocuite cu unele mult mai scumpe.
Bolnavii care au venituri reduse ajung în imposibilitatea de a-și urma tratamentul și, astfel, spun medicii, viața le este pusă în pericol.
Problema vine din faptul că parlamentarii au întârziat modificarea legii takei Clawback.
Numai în ultimii ani au fost scoase din țară aproximativ 2.500 de medicamente și din luna ianuarie a acestui an au fost scoase din țară aproape 94 de medicamente.
Problema continuă pentru că avem în continuare prețul cel mai mic la medicamente din Europa și taxa cea mai mare.
În acest sens sunt două soluții: reducerea taxei cu 6 procente sau reducerea graduală, timp de 5 ani, cu 3 procente.