"Ați săvârșit azi o mare mizerie: mazilirea lui Șerban Nicolae pentru că nu a fost de acord cu decizia de a-l sprijini pe Isărescu pentru un nou mandat! Toate deciziile din ultimele săptămâni nu fac nimic altceva decât să-i trădeze pe oamenii care ne-au votat! Faceți praf acest partid, asta faceți...", a scris Liviu Pleșoianu, amintind că aceasta este prima decizie luată de Viorica Dăncilă ca președinte al PSD.
Și fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a reacționat la fel de virulent, tot pe rețelele de socializare. ”Ce au înțeles colegii mei din Cex-ul PSD dupa decizia CCR ? Nimic. L-au “decapitat” pe Serban Nicolae. Cica e prea obraznic...”, a scris Ștefănescu. El a amintit și de faptul că un fost judecător CCR, Petre Lăzăroiu, a afirmat că Liviu Dragnea ar fi fost condamnat într-un dosar politic.
”A zis Lăăaroiu exact ceea ce am spus eu la Congres ! Ca Dragnea e detinut politic !”, a scris fostul secretar general al PSD.