"Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat în şedinţă extraordinară Hotărârea nr. 70 din 02.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Domneşti, cu satele aparţinătoare Domneşti şi Ţegheş, judeţul Ilfov", precizează sursa citată, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Conform sursei citate, în cadrul aceleiaşi şedinţei au mai fost luate următoarele măsuri: Hotărârea nr. 71 din 02.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Jilava, judeţul Ilfov; Hotărârea nr. 72 din 02.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov; Hotarârea nr. 73 din 02.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.
Propunerile au fost înaintate către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii.
În baza propunerilor înaintate, şeful DSU, secretarul de stat dr. Raed Arafat, a emis ordinele pentru prelungirea carantinei zonale până la data de 17.04.2021 ora 22,00, pentru toate cele patru localităţi din Ilfov.