Liviu Dragnea este așteptat în fața procurorilor la început de an. Potrivit unor surse, șeful PSD a fost chemat mâine la DNA, în dosarul Tel Drum. Liviu Dragnea este acuzat că ar fi luat parte la fraudarea unor fonduri europene.
Potrivit surselor citate de Realitatea TV, Liviu Dragnea și ceilalți inculpaţi au fost chemaţi ca să li se aducă la cunoștință rezultatele expertizei tehnice dispuse în dosar.
"Pot să nu mă duc. După modelul doamnei Iohannis. Vizită de stat la Vaslui. Iertati-ma, totuși este un drept al unui om să nu vină. M-am gandit sa fac experimentul asta. Nu ştiu dacă mă mai cheamă, dar cred că mă cheamă", a declarat Liviu Dragnea pe 27 decembrie, într-o emisiune TV.
Liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat în dosarul Tel Drum de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraude cu fonduri europene. Procurorii îşi sprijină acuzaţiile pe sesizarea specialiştilor de la Oficiul European Antifraudă, care au arătat că succesul TelDrum este clădit pe ilegalităţi.
Investigaţiile arată că Liviu Dragnea ar fi gândit un plan ilegal pentru a pune mâna pe banii judeţului, dar şi pe sume importante din fondurile pe care Uniunea Europeană le-a pus la bătaie pentru modernizarea României.
Dragnea 2018, de la "Nu plec ca prostul din această viaţă", la "Cu ce dracu' mă ajută..."
Privatizarea societăţii TelDrum a fost primul pas. Apoi, Liviu Dragnea, ca şef al Consiliului Judeţean Teleorman, a semnat cumpărarea unui utilaj pentru asfaltare. Utilajul a ajuns prin mai multe aranjamente în administrarea şi apoi în proprietatea TelDrum, care între anii 2002 şi 2005 a pus mâna pe toate contractele pentru reabilitarea și întreținerea structurii rutiere a judeţului. Ulterior, când s-a aflat că lucrările publice erau atribuite fără licitaţie societăţii TelDrum, consiliul judeţean a inclus în caietul de sarcini, ca şi condiţie, utilizarea utilajului. Practic, contractele au ajuns tot la TelDrum.
Liviu Dragnea Procurorii spun că membrii grupului au interpus de mai multe ori firme între Consiliului Judeţean sau alte entităţi administrative şi societatea TelDrum pentru a nu se vedea cine profită de pe urma statului.
Liviu Dragnea Un alt pas, care de altfel a atras atenţia reprezentanţilor europeni, a fost implicarea firmei TelDrum în contracte cu finanţare de la UE. Procurorii spun că finanţările au fost obţinute cu documente false.
Liviu Dragnea Potrivit stiripesurse, in dosarul Tel Drum, în care prejudiciul este estimat la 30 de milioane de lei şi mai bine de 20 de milioane de euro, Liviu Dragnea şi ceilalţi inculpaţi au averile puse sub sechestru.