- în zona roșie au intrat: Slovacia, Insulele Feroe, Singapore și Leshoto;
- în zona galbenă au intrat:
•din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Belarus, Groenlanda, Aruba și Polinezia Franceză;
•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Andorra, Iordania și Insulele Cayman;
- în zona verde au intrat: Norvegia, Azerbaidjan, Tunisia, Libia, Jamaica, Fiji, Mauritius și Insulele Turks și Caicos.
Conform hotărârilor în vigoare, pentru zona roșie, sunt exceptate de la carantină următoarele categorii care nu prezintă simptome asociate COVID-19:
Persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România; persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară; copiii până la 12 ani; Copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, cu condiția prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.