Zahăr rafinat
Cu cât consumi mai puțin, cu atât mai mult vei fi ferită de inflamații, iar sistemul tău imunitar va fi mai puternic și te va proteja de infecții și boli degenerative. Durerile articulare au multe cauze, dar zahărul alb este răspunzător în majoritatea cazurilor, întrucât favorizează starea inflamatorie. Îl găsești în produse procesate, bomboane, prăjituri, aluaturi de patiserie, dar și î mezeluri și unele sucuri de fructe, scrie femeia.ro.
Prăjeli
Oricât de gustoase, alimentele prăjite, că e vorba de carne, pește, cartofi sau ouă, slăbesc imunitatea. Studii recente arată că renunțarea la aceste alimente contribuie la refacerea scutului natural de apărare al organismului. În timpul preparării la temperaturi ridicate, se eliberează o toxină. Organismul încearcă să scape de ea trimițând mesagerii antiinflamatori, ceea ce îl slăbește pe termen lung.
Grăsimi
Că sunt saturate (din brânzeturi, carne roșie, lactate) sau trans (din produsele fast-food, semipreparate înghețate, margarină, cookies, crackers etc.), grăsimile sunt periculoase întrucât favorizează acumularea de țesut adipos, unul din dușmanii sănătății articulațiilor. Evită uleiurile parțial hidrogenate care apar pe etichete!