Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, va participa miercuri, de la ora 10,00, în plenul Senatului, la dezbaterea Ora Guvernului, ca urmare a invitaţiei adresate la propunerea grupului senatorial USR.
Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, a afirmat că ministrul Deca trebuie să explice de ce proiectele legilor Educaţiei "au fost ţinute la sertar atât de mult timp" şi a subliniat necesitatea dezbaterii "pe îndelete" a acestor acte normative în Parlament.
Iniţial, ministrul Ligia Deca confirmase participarea în plenul Senatului, la Ora Guvernului, în data de 22 martie, dar din cauza îmbolnăvirii de COVID-19 şi-a amânat prezenţa.
Ligia Deca răspunde miercuri la întrebările senatorilor despre Legile Educației - Audiere la Ora Guvernului
![Ligia Deca](https://media.realitatea.net/multimedia/image/202210/w1920/INSTANT_DECA_002_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea_a08a414ad8.jpg)