BNR a anunțat, marți 20 februarie, un curs oficial de 4,6623 lei/euro, în urcare față de cotația de ieri și nu departe de cel mai mai mare curs din istorie, atins în urmă cu nici o lună.
Euro a atins nivelul maxim în raport cu moneda națională pe data de 23 ianuarie 2018, când cursul oficial al BNR a fost de 4.6679 lei/euro.
În ultimele zile, leul s-a depreciat treptat, nu doar în raport cu euro, ci și cu celelalte valute. BNR a anunțat marți un curs în creștere puternică la dolar, până la valoarea de 3,7780 lei/dolar, deși vineri cursul se afla la 3,73 lei/dolar.
Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,09%, cel mai mare nivel din decembrie 2017, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
Indicele Robor a urcat la 2,09%, cel mai mare nivel din 27 decembrie 2017, când a atins pragul de 2,10%. Luni, indicele Robor a urcat la 2,08%.
Totodată, indicele Robor la 6 luni a stagnat la 2,40%. Luni, acest indice a crescut la 2,40%, cel mai mare nivel din 31 octombrie 2014, când a fost 2,45%.
La începutul lunii februarie, BNR a crescut rata dobânzii de politică monetară de la 2% la 2,25% pe an.