Marţi, iniţiativa ”Vote Your Future” a lansat o înregistrare video în care aproape 100 de celebrităţi îi încurajează pe americani să meargă la vot în luna noiembrie.
Înregistrarea video este doar una dintr-o serie numeroasă ce include clipuri similare create de Steve Golin, CEO-ul companiei Anonymous Content, în acest an, cu ajutorul unor regizori de top de la Hollywood, precum Alejandro Gonzalez Iñarritu, David O. Russell, Tom McCarthy, Joss Whedon şi Armando Bo.
Vedete de prim rang de la Hollywood, precum Leonardo DiCaprio, Anne Hathaway, Emma Stone, Olivia Wilde, Kendall Jenner, Robert De Niro, Eva Longoria, Julia Roberts, Rami Malek, Kathy Griffin, Samuel L. Jackson şi Wilmer Valderrama au acceptat să apară în această campanie şi să vorbească, fiecare, despre cauzele pe care le susţin.
”Tu eşti şeful”, spune Olivia Wilde în acest clip. ”Aşadar, angajează persoana potrivită pentru ca această ţară să fie aşa cum îţi imaginezi tu”, a adăugat ea, preluată de news.ro.
Videoclipurile din campanie pot fi vizionate pe platforma YouTube folosind hashtag-ul ”VoteYourFuture”.