„Fiind un guvern de largă coaliție, unul de stânga, unul de dreapta, investițiile sunt importante, în afara măsurilor sociale.
E pentru prima dată când 7% din PIB merge la investitii, nu am avut niciodată în ultimii 30 de ani... ca destinația să fie investițiile directe. Mai este vorba și de cota unică și de ZERO taxe și impozite noi.
Vor fi 3,9 miliarde de euro bani in treozreria statului in decembrie. Este șansa istorică a României la 103 ani de la Unire chiar să facem ceva. Pentru că de data asta nu ne mai putem plânge că nu avem bani. O sa avem bani și pentru infrastructură”, a anunțat Florin Roman, în exclusvitate, miercuri seară, la „Legile puterii”, cu Alexandra Păcuraru.
Acesta a anunțat că banii pentru investiții vor fi cuprinși, „se vor vedea în bugetul pe anul viitor”.
„O să avem și 400 de km autostradă, vor fi 429 de km de fapt, care sunt finanțați, ca să putem lega provinciile istorice în autostrăzi. Dar autostrăzile sunt scumpe, și fără PNRR și Programul operațional pe marea infrastructura ar fi imposibil. În cele 400 de km este vorba și de autostrada Moldovei. Practic, dacă nu apar chestiuni de procedura de licitație, putem să vorbim de cele mai importante investiții făcute în România modernă. Și sperăm ca la peste 100 de ani de la Unire să legăm provinciile istorice”, a mai anunțat Florin Roman.
Viitorul ministru al Digitalizării spune că în următorii ani, România va avea „și 40.000 de km de drumuri comunale, județene, 200 lucrări de alimentare cu apă potabilă, fose septice, stații de tratare. Vorbim și de 500 de creșe”.
Întrebat de numărul mare de creșe, Florin Roman a spus că „înseamnă 10 creșe pe județ. Este un proiect al ministrului Cseke Attila (Dezvoltare - n.red.), și-a bugetat exact ce se poate face. Deja sunt depuse cererile de finanțare”.
„Sunt foarte multe investiții. România se va transforma într-un imens șantier. Sper să avem și forța de muncă ca să putem face asta. E o problemă foarte serioasă. E nevoie de o regândire a pieței muncii. Avem acea facilitate la construcții. În PNRR ni se spune ca să renunțăm ușor-ușor la aceste excepții la Codul Fiscal. Nu se intampla asta mâine. E nevoie de proiecte mature si termene de finalizare pană în 2026”, a concuzionat Florin Roman, miercuri seară, la „Legile puterii”.
Întrebat de taxa de solidaritate, Roman a spus că nu există o asemenea prevedere in programul de guvernare al coaliției.
Ministrul Digitalizării din Guvernul Ciucă a amintit că în programul de guvernare este prevăzută și construcția celor 3 spitale regionale, cu 2,8 miliarde pe program Operațional de Sănătate, recum și a altor spitale, dar mai mici, cu 2,4 miliarde.