”Planul nostru este să ne ținem de promisiunea cu privire la creșterea pensiilor. Fiecare dintre noi avem bunici, eu sunt un om care discută zilnic cu pensionarii, eu știu presiunea zilnică pe care o au să-și acopere nevoile. Nu este un cadou sau un gest frumos, este o necesitate. În condițiile în care am trecut printr-o criză economică și economia a fost zguduită, este responsabilitatea noastră, dincolo de alegeri și de orice calcul electoral, să vedem care este fundamentul în buget și asta va face ministrul Finanțelor în zilele următoare.
Pensiile trebuie să crească. Pensiile în acest moment nu mai pot susține nevoile oamenilor. Dorința noastră este să fie o creștere sustenabilă și pentru acest an și pentru anul viitor, care în același timp să fie o creștere suportabilă și în anii viitori”, a spus Violeta Alexandru, la Realitatea PLUS.