"Ofiterii Direcției Generale Anticorupție, în baza delegării procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenții a Jandarmeriei, au descins ieri, 1 octombrie 2020, la domiciliile a doi ofițeri de poliție pentru efectuarea de percheziții în vederea probării unor infracțiuni de corupție și de crimă organizată. După percheziții, cei doi polițiști au fost conduși la sediul unității de parchet pentru audieri, în urma cărora procurorii au dispus reținerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore", se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, ofiterii D.G.A. au fost delegați și autorizați de către procurorul de caz să efectueze multiple operatiuni de investigatii sub acoperire cu grad inalt de complexitate într-un dosar în care cei doi ofițeri de poliție sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, dar și a altor fapte penale de crimă organizată în legătură cu activitatea unei grupări infracționale specializată în fapte cu violență, proxenetism, cămătărie, delicte economico-financiare și altele.
Din investigațiile efectuate a rezultat că cei doi polițiști au sprijinit activitatea grupării de crimă organizată, încercand, totodată, să intervină în pretinsa mușamalizare a unei tentative de omor.
Astfel, unul dintre cei doi suspecți, la data comiterii faptelor comisar de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, în calitate de membru al unei grupări care se ocupa de paza cluburilor din București, a inițiat o relație de colaborare cu liderul grupării infracționale, iar împreună cu acesta, în vederea obținerii de profituri financiare și ,,albirii” provenienței ilicite a acestora, a întreprins demersuri pentru deschiderea și administrarea în fapt a 2 case de pariuri sportive, ce funcționau de drept ca puncte de lucru ale unei societăți comerciale coordonate de către liderul grupării.
De asemenea, polițistul acorda ,,consiliere juridică” atunci când liderul grupului sau alți membri erau implicați în comiterea unor infracțiuni.
Printre infracțiunile pentru care este cercetat liderul grupării se află și instigarea unor membri ai grupului pe care îl conducea la săvârșirea unor acte de violență asupra unei persoane care le-a denunțat activitățile infracționale. Astfel, pentru a-l intimida, liderul i-a pus pe cei doi să acționeze cu violență asupra denunțătorului, fapt consumat la data de 9 ianuarie 2020, la o adresă din București, unde denunțătorul a fost atras și unde a primit lovituri cu o sabie, în urma cărora a suferit leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viața.
Cazul a fost preluat spre cercetare polițienească iar ulterior, în perioada ianuarie – aprilie 2020, cel de-al doilea polițist suspect în cauză, având calitatea de comisar șef de poliție, a primit pentru sine suma de 5000 de euro de la membrii grupării, pe care i-a lăsat să creadă că ar avea influență asupra unui procuror sau judecător, promițând că îi va determina pe aceștia să înlocuiască măsura arestării preventive dispusă față de autorul tentativei la omor.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la cei doi polițiști au fost identificate diferite bunuri și înscrisuri utile probatoriului în cauză.
"Menționăm faptul că, la data de 01.10.2020, în aceeași cauză, procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 30 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Vaslui și Brașov în urma cărora un număr de 14 persoane au fost conduse la sediul DIICOT pentru audiere", mai arată sursa citată.