Ieri dimineață, bărbatul s-a prezentat, alături de alți candidați, la punctul de plecare în proba de traseu, de pe bulevardul Independenței din municipiul Brăila. Calm, ca și cum nu avea nimic pe conștiință, el s-a urcat la volanul mașinii pe care urma să o conducă, notează adevarul.ro.
Inspectorul de poliție de lângă el a simțit, însă, un iz de alcool ce invada habitaclul ori de câte ori candidatul deschidea gura pentru a spune ceva. Întrebat dacă a băut alcool înainte de a veni la examen, Daniel C. a spus cu mâna pe inimă că nu. Fără a-l crede pe cuvânt, polițistul i-a cerut candidatului să coboare de la volan și să treacă pe bancheta din spate a autoturismului.
Cu un alt candidat la volan, mașina a mers până la sediul Poliției, unde Daniel C. a fost pus să sufle în alcooltest. Deși instrumentul l-a dat de gol, brăileanul a continuat să susțină că nu a consumat alcool înainte de a veni la examen.
După cum a precizat Laura Dan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Brăileanul a fost declarat respins la proba de traseu de miercuri și, potrivit legislației în vigoare, acesta poate fi reprogramat pentru susținerea traseului peste 16 zile.