Din prima clasă, fiica sa a fost o elevă de nota 10. Tatăl a avut încredere, însă, în instinct.
"La început, am simţit miros de marijuana în casă. N-am vrut să-i cotrobăi prin cameră. Era sub demnitatea mea. Nu concepeam ca eu, tatăl ei, să-i întorc camera cu fundul în sus. Apoi am văzut cum comportamentul începe să i se modifice şi am început să-mi fac griji", povesteşte bărbatul, care a dorit să rămână anonim.
Acela a fost momentul în care bărbatul s-a decis să apeleze la programul "Last Chance" (Ultima şansă, n.r.), gândit să dea o mână de ajutor famiilor care trec prin experienţe similare. Programul asigură servicii cu câini dresaţi special pentru a depista droguri şi a fost gândit pentru a vindeca, şi nu pentru a acuza. Odată descoperite drogurile, acestea suntînmânate Poliţiei, iar familiile vor rămâne sub protecţia anonimatului.
N-a trecut mult până când la uşa sa a ajuns un ofiţer de poliţie însoţit de un câine. După doar câteva minute, câinele a găsit un pachet de marijuana ascuns printre lucrurile fetei. Poliţia a ridicat drogurile, apoi a părăsit proprietatea. Acum, graţie programului, tatăl poate cere ajutor pentru fiica sa, în loc ca tânăra să ajungă direct după gratii şi să-i fie tăiată orice şansă de a se reabilita.
La şcoală, avea 10 pe linie! Însă tatăl ei bănuia că are un SECRET. N-o credea în stare de aşa ceva!

