Democraţii vor să refacă Frontul Salvării Naţionale. Aşa explică liberalul Ludovic Orban decizia PD de a elimina din statutul viitorului Partid Democrat
Liberal prevederea care interzicea o colaborare cu PSD. În timp ce liberalii nu văd cu ochi buni decizia conducerii PD, liderii social-democraţi consideră că doar aşa se intră în normalitate.
"Mi se pare normal ca Băsescu, Blaga, Videanu care au fost membri de frunte ai FSN să încerce o apropiere de PSD. Acest lucru s-a remarcat prin susţinerea moţiunii de cenzură a PSD şi în general prin comportamentul din ultima perioadă a PD care a dat din ce în ce mai multe semne de refacere a fostului FSN", susţine Ludovic Orban, vicepreşedinte PNL.
"Mie mi se pare o decizie raţională pentru că talibanismul şi exclusivismul politic nu este caracteristic unei democraţii", consideră Lucian Bolcaş, vicepreşedinte PRM.
Pentru social-democraţi decizia luată de conducera PD nu aduce în mod automat şi o alianţă PD–PSD.
"De la momentul iniţial decizia s-a dovedit a fi şi eronată şi neuzuală în practica democratică a unui mecanism politic normal. Nu există varainte de excluderi în ceea ce priveşte dialogul politic. Repune în normalitate relaţia de principiu dintre partidele politice din România, dar nu cred că putem trage niciun fel de concluzii în legătură cu un pas înainte în ceea ce priveşte colaborarea celor două partide", a declarat Cristian Diaconescu, vicepreşedinte PSD.