„Pentru noi, prioritatea absolută continuă să fie și va rămâne întotdeauna atingerea obiectivelor stabilite. Acum acestea pot fi atinse doar prin mijloace militare”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit genției de presă de stat ruse TASS.
El a afirmat, de asemenea, că Kremlinul nu vede încă premisele pentru „tranziția situației din Ucraina către un curs pașnic”.
Comentariile sale vin în contextul unor speculații privind posibilitatea unor noi negocieri de pace între Moscova și Kiev, după ce The Wall Street Journal a scris la sfârșitul lui februarie, citând surse diplomatice, că Germania, Franţa şi Marea Britanie, cei mai mari membri europeni ai NATO, vor să încurajeze Ucraina să înceapă discuţii de pace cu Rusia.
Planul ar urma să se afle pe ordinea de zi a summitului NATO care va avea loc în iulie la Vilnius şi la care Zelenski a spus că vrea să participe în persoană.
Cele 3 țări europene ar dori să încurajeze Ucraina să reia negocierile cu Rusia prin oferirea unui pact care să formalizeze legăturile mai apropiate dintre Kiev și Alianța Nord-Atlantică.