Întrebată, într-o emisiune la Digi24, ce părere are despre faptul că CE Oltenia nu s-a constituit parte civilă în dosarul în care Victor Ponta şi Laurenţiu-Dan Ciurel, preşedintele CE Oltenia, au fost trimişi în judecată, Kovesi a precizat că nu este normală această situaţie.
"Procurorul de caz şi-a îndeplinit obligaţia de a întreba dacă se constituie parte civilă sau nu . Nu e primul dosar în care o instituţie publică este condusă de însăşi persoana trimisă în judecată în calitate de inculpat şi avemaceastă problema că instituţia respectivă nu se constituie parte civilă în dosar. Obligaţia noastră este să întrebăm. Spre deosebire de magistraţi, care la momentul trimiterii în judecată, sunt suspendaţi din funcţe, şi nu îşi mai pot exercita atribuţiile, cred că aceeaşi regulă ar trebui aplicată şi celorlalţi funcţionari din instituţiile publice. Nu este normal, dacă sunt suspiciuni că o instituţie publică a fost fraudată, acea instituţie publică să nu participe în calitate de parte civilă în procesul penal.(...) Statul ar putea fi prejudiciat printr-o astfel de inactivitate, în acest caz”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
Referitor la faptul că Victor Ponta a declarat, joi, solicitat să comenteze afirmaţiile lui Klaus Iohannis potrivit cărora adoptarea moţiunii de cenzură ar fi un rezultat bun, că se întreabă dacă nu cumva şeful statului a făcut "presiuni" pentru trimiterea sa în judecată, astfel de declaraţii find "anormale", Laura Codruţa Kovesi a menţionat că nu comentează aceste afirmaţii.