,,Procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare 'cu miniştri', de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate", arată IJ.
De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, susţine Inspecţia Judiciară.
Marți, Kovesi a mai primit o lovitură din partea CSM. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a resprins solicitarea fostului procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi de recunoaştere a gradului profesional corespunzător pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.