Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 continuă, marţi 20 iunie, audierile în urma dezvăluirilor făcute de jurnalistul Dan Andronic cu privire la seara din turul doi al alegerilor prezidențiale din 2009.
Programul audierilor va începe la ora 14.00 cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, cea despre care Dan Andronic a afirmat că s-a aflat la "întâlnirea de taină" din seara alegerilor alături de fostul director al SRI, Florian Coldea, așteptat la audieri la ora 15.00. Mai sunt anchetați la comisie Cătălin Cherecheș de la ora 16 și Cozmin Gușă de la 17.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat, într-o adresă trimisă Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că nu se va prezenta la audierile din Parlament din 14 iunie, subliniind că plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că "procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească".
Parlamentarii nu s-au mulțumit cu răspunsul șefei DNA și i-au trimis Codruței kovesi o nouă scrisoare în care îi explică că decizia CSM, folosită de aceasta ca să nu se prezinte în comisie, a arătat că inclusiv magistrații se pot prezenta în fața unei comisii de anchetă parlamentară.
Noi audieri în Comisia de anchetă privind fraudarea alegerilor din 2009
Nu doar Kovesi a refuzat să vină la comisia de anchetă până acum, ci și Gabriel Oprea, cel care ar fi găzduit întâlnirea din seara turului doi. Oprea a trimis o scrisoare parlamentarilor din comisia de anchetă a alegerilor din 2009 în care afirmă că a fost audiat la Parchetul General în dosarul deshis în aceeaşi cauză, iar Parlamentul trebuie să solicite procurorilor acordul pentru audierea sa.
Pe lista celor care au trecut deja prin fața parlamentarilor din Comisia de anchetă se află jurnalistul Dan Andronic, cel care a făcut dezvăluirile din EVZ și care a fost implicat direct în campania lui Traian Băsescu din 20009, George Maior, șeful SRI de la momentul respectiv, Vasile Blaga, fostul lider PDL, Emil Boc, fostul premier al României din mandatul lui Traian Băsescu.
Birourile Permanente Reunite au decis, marţi, prelungirea cu 60 de zile a programului comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.
Jurnalistul Dan Andronic a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.
Cozmin Guşă: Dovedirea fraudării alegerilor din 2009 este importantă pentru democraţia noastră
Consultantul politic Cozmin Guşă a precizat, într-o intervenţie la Realitatea TV, la sfârșitul lunii mai, că dovedirea fraudării alegerilor prezidenţiale din anul 2009 este foarte importantă pentru democraţia din România, chiar dacă scopul comisiei de anchetă este unul dificil de atins.
Cozmin Guşă a declarat că el consideră că demersul lui Dan Andronic, indiferent de intenţia sa, este unul salutar pentru că doar cineva care a fost implicat într-una dintre tabere, cum a fost Dan Andronic şef de campanie al lui Traian Băsescu, al părţii câştigătoare, poate să fie credibil atunci când spune nişte lucruri. "Că el nu doreşte să vorbească despre fraudare este de înţeles, întrucât el fiind şeful de campaniei al taberei care poate să fie acuzată de fraudare. Nu îl ajută acest lucru. Important este că a oferit un pretext pentru a vedea cum poate să fie furat votul românilor şi cum poate să ajungă un preşedinte cu un mandat nelegitim", a mai spus consultantul politic.