Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, marţi, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia omologului moldovean, Maia Sandu.
Este prima vizită la nivel înalt primită, la Chişinău, de Maia Sandu după preluarea mandatului de preşedinte, în urma alegerilor din 15 noiembrie din Republica Moldova.
Ceremonia primirii oficiale a președintelui Klaus Iohannis a avut loc la ora 11.30, la sediul Președinției Republicii Moldova din Chișinău.
Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu pâine și sare. Cei doi președinți au salutat apoi garda de onoare.
Potrivit programului oficial, urmează convorbiri tête-à-tête între cei doi președinți, la ora 11.45, apoi convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații, la ora 12.30.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele României, Klaus Iohannis, vor face declarații comune de presă la ora 13.05.
Șeful statului român este însoțit în această vizită de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
„Mă bucur foarte să vă găzduiesc aici la Chișinău în această primă vizită după mulți ani de îngheț la nivelul de relații dintre țările noastre. Mă bucur că începând de astăzi reintră într-o interacțiune frățească. În aceste zile, RM pășește într-o nouă etapă, o etapă a ieșirii din izolare internațională și de conexiune la spațiului european și o etapă a parteneriatului nostru strategic pentru intergarea europenan”, a declarat Maia Sandu după convorbirile cu președintele României.
Klaus Iohannis, anunț despre ajutorul dat Republicii Moldova privind gestionarea pandemiei COVID-19. Detalii despre noul pachet de sprijin al României pentru cei de peste Prut
„Mă bucur să mă aflu astăzi aici, la Chișinău, alături de Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pe care doresc să o felicit, și cu acest prilej să subliniez cât de importantă este victoria pe care a obținut-o la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie 2020. Îmi permit chiar să spun că este o victorie de o importanță istorică.
Am plăcerea de a fi primul oaspete primit de doamna Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului său. Este, fără îndoială, o confirmare a relației speciale dintre România și Republica Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie și fundamentată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare am aniversat zece ani, în aprilie 2020.
Mă bucur că această vizită la Chișinău se realizează pe fundalul unui vot masiv al cetățenilor Republicii Moldova în favoarea implementării reformelor democratice, în conformitate cu valorile integrării europene.
Acest vot clar în favoarea reformelor reprezintă un semnal în privința direcției în care cetățenii doresc ca Republica Moldova să se îndrepte. Eu sper ca toate forțele politice din Republica Moldova să înțeleagă acest semnal limpede și să nu acționeze în sens contrar.
Numai prin implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, Republica Moldova poate să devină un stat cu adevărat european, prosper, stabil și rezilient.
Respectarea principiilor și a valorilor democratice, un stat de drept consolidat, o justiție independentă, lupta eficientă împotriva corupției sunt elementele pe care este construită prosperitatea și stabilitatea statelor din Uniunea Europeană. Fără însușirea acestor elemente la nivelul statului, prin reforme, Moldova nu va putea avea o dezvoltare armonioasă și durabilă.
România își dorește ca Republica Moldova să prospere, iar cetățenii săi să se bucure de instituții democratice și puternice, capabile să le asigure securitatea și bunăstarea. Cu aceeași forță și convingere ca și până acum, vom urmări menținerea și promovarea Republicii Moldova ca temă prioritară pe agenda Uniunii Europene și a Statelor Membre ale Uniunii Europene, precum și consolidarea sprijinului Uniunii Europene pentru Republica Moldova.
Doresc să subliniez în mod special că România este și va rămâne prietenul sincer și principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova. Prezența mea astăzi aici, investițiile realizate dezinteresat de România și asistența semnificativă pe care România a oferit-o în ultimul an pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 dovedesc acest lucru.
Suntem alături de Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și suntem pregătiți să furnizăm întreaga asistență de care este nevoie pentru implementarea cu succes a programului său reformator și pentru gestionarea multiplelor crize cu care Republica Moldova se confruntă.
În acest sens, îmi face plăcere să anunț un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetățenii Republicii Moldova. Prin acest pachet de sprijin, România are în vedere următoarele:
- Încheierea cât mai rapidă a celui de-al șaselea Protocol adițional la Acordul bilateral privind grantul nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, vizând prelungirea valabilității Acordului și extinderea domeniilor de cooperare; astfel, vom putea continua și extinde programele bilaterale de asistență de succes de până acum;
- Susținerea procesului de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor Republicii Moldova, prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea, la Chișinău, în etapa imediat următoare, a unei echipe de experți români, care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea Strategiei de vaccinare; este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale Republicii Moldova și implicarea acestora;
- România va furniza – așa cum a mai făcut-o – medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților COVID-19;
- Totodată, știu cât de afectați au fost agricultorii. De aceea, România are în vedere sprijinirea agricultorilor din Republica Moldova prin acordarea ca ajutor extern a unei cantități de motorină de aproximativ 6.000 de tone.
- Vom continua sprijinul pentru consolidarea societății civile și a independenței mass-media din Republica Moldova, prin realizarea, în 2021, a unei noi contribuții financiare, cel puțin echivalentă cu cea efectuată în noiembrie 2020, respectiv de 250.000 de euro;
- Vom iniția o cooperare aprofundată pe linia justiției şi a luptei anti-corupție;
- De asemenea, avem în vedere semnarea cât mai rapidă a Protocolului de colaborare în domeniul educației pentru perioada 2021 – 2025, care ne va permite să susținem, în continuare, procesul de reformă a sistemului de învățământ din Republica Moldova, precum și acordarea de locuri de studii, cu bursă și fără bursă, în învățământul preuniversitar și superior de stat;
- Totodată, am luat notă de faptul că, la 22 decembrie, s-a aprobat în Republica Moldova inițierea negocierilor pentru Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice și științifico-didactice. Sperăm că semnarea Acordului să se realizeze cât mai repede pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată beneficia de prevederile sale.
De asemenea, Ministerul Apărării Naționale din România va realiza transferul către Republica Moldova a unei donații separate de medicamente și echipamente destinate combaterii pandemiei de COVID-19.
Am convenit cu Președintele Maia Sandu că este importantă continuarea proiectelor comune de interconectare strategică, mai ales în domenii precum energie, infrastructură rutieră și feroviară, comunicații.
Am discutat despre necesitatea continuării, în siguranță, a investițiilor românești în Republica Moldova și am asigurat-o pe doamna Președinte că avem întreaga disponibilitate pentru a realiza investiții în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, confesiunea sau orientarea politică, așa cum am făcut și până acum.
Am fost de acord să depunem împreună eforturi pentru consolidarea comunității de limbă, cultură și istorie dintre România și Republica Moldova și pentru promovarea patrimoniului cultural comun, care este parte integrantă a patrimoniului european.
Totodată, în cadrul discuțiilor, am subliniat relevanța majoră acordată de România reglementării conflictului din regiunea transnistreană cu respectarea integrității teritoriale şi a suveranității Republicii Moldova și, mai ales, fără afectarea viitorului său pro-european.
Pentru a continua dialogul nostru, am adresat doamnei Președinte Maia Sandu invitația de a efectua o vizită oficială la București.
Astăzi, am adoptat împreună o Declarație comună care își propune să consolideze parteneriatul nostru strategic.
Declarația reconfirmă relația bilaterală specială la aniversarea a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.
Am convingerea că preluarea mandatului prezidențial de către doamna Sandu va reprezenta punctul de plecare pentru aprofundarea cooperării bilaterale, în spiritul aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, care să ducă la afirmarea sa ca stat modern, european și democratic, în conformitate cu așteptările legitime ale cetățenilor săi.
Vă rog să contați, doamnă Președinte, pe ajutorul meu și al României!”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la Chișinău.
La finalul întâlnirii, Maia Sandu i-a înmânat lui Klaus Iohannis moneda comemorativă „Medicul meu -eroul meu”.
„Vin cu un dar simbolic. Moneda este în semn de recunoștință pentru sacrificiul medicilor și lucrătorilor medicali. Și în R. Moldova, și în România, medicii sunt eroii vremurilor noastre. Este o monedă emisă de BNM care celebrează sacrificiul lor”, a spus Maia Sandu.
***
Vizita şefului statului român la Chişinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susţinere pentru noul preşedinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al ţării vecine, precum şi un mesaj de sprijin pentru cetăţenii moldoveni în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de consolidare atât a parcursului european, cât şi a relaţiilor privilegiate cu România, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, şi respectiv pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a ţării vecine.
Totodată, cei doi preşedinţi urmează să adopte o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relaţia specială dintre Bucureşti şi Chişinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens, precizează sursa citată.