Preşedintele a precizat că autorităţile locale trebuie să se implice mai mult în campania de vaccinare și să se aducă vaccinul mai aproape de oameni.
„Vrem accelerarea campaniei de vaccinare, trebuie să aducem vaccinul cât mai aproape de oameni. De campanie depinde deschiderea completă a economiei. Primarii, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul de până acum e preponderent în mediul urban, de aceea trebuie să acționăm puternic în mediul rural.
În localitățile mici, să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor că e esențial să se vaccineze. Obiectivul campaniei de vaccinare pe termen mediu e de a atinge pragul critic de imunitate care să stopeze definitiv transmiterea comunitară.
Pe măsură ce epidemia scade în intensitate, e posibil ca unele persoane să considere să ce e mai rău a trecut, dar e o falsă senzație de securitate. Nu ezitați să vă vaccinați. Întoarcerea cât mai rapidă a elevilor la școală e o prioritate.
Ne dorim ca orele în format fizic să rămână așa până la finalul anului școlar. Evenimente culturale: e imperativ să găsim soluții pentru redeschiderea evenimentelor în interior, dar și la exterior. Mă bucur că sunt proiecte-pilot în cultură. I-am cerut expres ministrului Culturii să fie deschis la toate soluțiile care sunt sigure din punct de vedere sanitar.
Mă bucur că sunt proiecte foarte bune pregătite și sunt foarte convins că în săptămânile ce urmează campania de vaccinare va primi noi forme foarte atractive”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a avut, marți, o şedinţă de lucru cu prim-ministrul Florin Cîţu şi membri ai Guvernului pe tema campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.