"Există această posibilitate (aderării la spațiul Schengen- N.R.), dar garanția, o spun clar, nu există încă.
Este bine să se știe că ne implicăm cu toți, și eu, si Parlamentul și guvernul, la MAI se lucrează intens.
Sunt șanse, pentru că nevoia de unitate a devenit și mai clară pe fondul războiului din Ucraina, iar aceasta se poate consolida dacă România, Bulgaria și Croația vor deveni parte a Schengen, acest pas nu poate decât să îmbunătățească soliditatea Uniunii.
Suntem în faza în care se pregătește o vizită a experților în România, care vor să vadă după 11 ani dacă s-a consolidat ce s-a început atunci, după care vor mai fi discuțiile politice si discuția finală, care nu se va purta în plen, ci în Consiliul JAI. Nu toate punctele sunt lămurite, dar cred că avem șanse mai bune", a afirmat Klaus Iohannis.