”M-am întâlnit cu domnul premier interimar Nicolae Ciucă, cu ministrul Sănătății și alți specialiști. Este absolută nevoie de o concentrare maximă pe gestionarea pandemiei. Pandemia nu a dispărut, chiar dacă avem în continuare un număr relativ limitat de infectări noi, azi am avut peste 200 de decese, secțiile ATI sunt sub o mare presiune. Sunt câteva vești bune în această zonă. De exemplu, sunt circa 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile și prin asta se extinde capacitatea ATI.
Va veni prima tranșă din 3 milioane de teste rapide în maximum o săptămână. Sunt în curs de instalare circa 500 de concentratoare de oxigen. Deci iată o dovadă că se lucrează. Voi rămâne conectat cu această zonă și avem deja pași importanți făcuți în pregătirea campaniei de vaccinare”, a anunțat Klasu Iohannis după întâlnirea de la Cotroceni.
La întâlnirea de la Cotroceni s-a discutat despre gestionarea pandemiei și măsurile care se impun în contextul în care numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă rămâne ridicat, precum și cel al deceselor.
Autoritățile au anunțat marți un nou bilanț al infectărilor cu coronavirus: 7.439 de cazuri noi.
Numărul deceselor a crescut alarmant - în ultimele 24 de ore, au fost confirmate încă 213. Pe secțiile de Terapie Intensivă, situația este îngrijorătoare, 1.276 de persoane fiind internate în stare gravă.