”Sărbătorim astăzi, 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, dedicată acestui important însemn al ţării noastre, care, de-a lungul istoriei, ne-a însoţit în momentele de răscruce şi a reprezentat simbolul sub faldurile căruia România a devenit un stat modern, independent, naţional, suveran, unitar şi indivizibil. Celebrarea Zilei Drapelului constituie şi un prilej de comemorare a eroilor care, sub tricolor, s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei noastre şi pentru idealurile naţionale”, spune preşedintele în mesaj.
Şeful statului arată că îi omagiem astăzi şi pe veteranii de război care, prin sacrificiile lor, au făcut posibilă dezvoltarea naţiunii noastre.
”Drapelul este cel care îi uneşte pe românii de pretutindeni, cel care ne dă forţa de a păstra vie conştiinţa naţională şi de a promova valorile noastre fundamentale. Imaginea lui ne inspiră, de fiecare dată, sentimentul că suntem parte a unei naţiuni, indiferent unde ne-am afla”, afirmă preşedintele.
Klaus Iohannis subliniază că arborarea Drapelului Naţional alături de cele ale naţiunilor cu care ţara noastră împărtăşeşte aceleaşi valori democratice şi împreună cu care este membră a NATO şi a Uniunii Europene reprezintă o recunoaştere a contribuţiei României la efortul comun de asigurare a securităţii şi a prosperităţii comunităţii europene şi euro-atlantice.
”Dragi români, în această perioadă ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, pe care le putem depăşi doar dacă rămânem uniţi, iar drapelul nostru este simbolul sub culorile căruia trebuie să continuăm modernizarea societăţii noastre şi promovarea identităţii naţionale, pentru a realiza împreună aspiraţiile şi năzuinţele poporului român. La mulţi ani României şi Drapelului Naţional!”, este mesajul şefului statului.