„Se împlinesc 160 de ani de la momentul înființării primului Minister de Interne. În prezent, instituția dumneavoastră este una modernă, care trebuie să asigure cu un profesionalism din ce în ce mai ridicat siguranța cetățenilor noștri și să se implice activ în atingerea unor obiective strategice la nivelul Uniunii Europene.
Apreciez eforturile însemnate depuse pentru prevenirea și combaterea infracționalității, a migrației ilegale și pentru securizarea frontierei de stat și a frontierei comune a Uniunii Europene.
Printre principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne trebuie să se afle și contribuția la finalizarea procesului de aderare a României la Spațiul Schengen, consolidarea Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, protecția infrastructurilor critice naționale și creșterea rezilienței în toate domeniile de activitate socială.
Prin aplicarea corectă și fără discriminare a legii, aveți misiunea de a-i face pe toți cetățenii țării noastre să se simtă protejați și permanent în siguranță.
De aceea, le mulțumesc tuturor polițiștilor, pompierilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră și celorlalți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne care, prin devotamentul și dăruirea lor, veghează la securitatea cetățenilor noștri și la respectarea drepturilor și a libertăților acestora.
Le mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care își desfășoară activitatea în cadrul unor misiuni sau formate de cooperare multinaționale și care, prin dăruire și implicare, contribuie la creșterea prestigiului țării noastre la nivel internațional.
Totodată, aducem astăzi un pios omagiu acelora care, în țară sau în afara frontierelor României, au făcut sacrificiul suprem în slujba cetățeanului și în îndeplinirea misiunilor care le-au fost încredințate.
Astăzi, când Europa se află în fața celei mai grave crize de securitate din ultimele decenii, cauzate de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, statele din regiune, inclusiv România, se confruntă cu fluxuri semnificative de refugiați.
Ministerul Afacerilor Interne, alături de alte instituții ale statului, se află în linia întâi a sprijinirii acestor oameni a căror viață este dramatic afectată de război, inclusiv prin facilitarea transferului de sprijin umanitar internațional către poporul ucrainean.
Vă îndemn să continuați a vă îndeplini toate misiunile cu cinste, integritate, onestitate și fermitate, contribuind astfel la consolidarea sentimentului de siguranță publică, de care cetățenii României au atâta nevoie.
La mulți ani și multă sănătate!”, a transmis președintele Klaus Iohannis.