Obiectivul sectorului vitivinicol este creşterea competitivităţii producătorilor de vin, care se realizează prin următoarele acţiuni: exploatarea plantaţiilor viticole în bune condiţii agricole şi de mediu; promovarea produselor vitivinicole şi protecţia denumirilor de origine controlată, a indicaţiilor geografice şi a menţiunilor tradiţionale; stabilirea reglementărilor care să permită echilibrarea cererii/ofertei şi adaptarea producţiei la cerinţele pieţei; protejarea intereselor producătorilor şi stimularea asociaţiilor profesionale/organizaţiilor de producători recunoscute cu scop lucrativ pentru a putea beneficia de investiţii.
Printre altele, Legea 191/2014 prevede că este interzis adaosul de apă la producerea mustului, vinului şi a produselor vinicole.
De asemenea, este interzisă producerea musturilor şi a vinurilor din alte materii prime decât strugurii pentru vin sau modificarea compoziţiei acestora prin adaosul altor substanţe decât cele prevăzute de lege.
Totodată, este intezisă folosirea de substanţe aromatizante sau de extracte la producerea vinurilor, excepţie făcând aromatizarea datorată contactului vinului cu lemnul de stejar. Nu sunt permise substanţele aromatizante de orice natură, a îndulcitorilor sintetici şi coloranţilor la obţinerea vinurilor.
Producerea, expunerea spre vânzare şi/sau vânzarea cunoscând că sunt falsificate sau substituite de vinuri care sunt vătămătoare sănătăţii sunt pe