Kim Jong Un a prezentat un raport în faţa unor înalţi responsabili ai partidului unic "asupra situaţiei din Peninsula Coreeană", incluzând "perspectiva dialogului între Statele Unite şi RPDC (acronimul oficial al Coreii de Nord), potrivit KCNA, la scurt timp după ce preşedintele american anunţase luni că istorica sa întâlnire cu Kim va avea loc "în mai sau la începutul lui iunie".
De asemenea, este pentru prima dată când agenţia oficială nord-coreeană face aluzie la un summit cu Statele Unite, însă fără să menţioneze explicit ori să citeze numele lui Donald Trump.
Phenianul nu a confirmat niciodată oficial propunerea sa discuţii cu Casa Albă privind denuclearizarea Peninsulei Coreene, transmisă la Washington de un emisar al Seulului.