Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Kevin Spacey a dispărut din viaţa publică după un val de acuzaţii de abuz sexual care i s-au adus la sfârşitul anului 2017.
În mesajul de Crăciun, Spacey adoptă atitudinea maleficului său personaj, Frank Underwood, pentru a anunţa că va trece de partea binelui. Pe reţelele sociale, reacţiile au fost însă nefavorabile din partea fanilor săi.
Mesajul se încheie cu „Kil them with Kindness”, în traducere „Omoară-i cu bunătate”.
Este al doilea an în care Kevin Spacey dă publicității un mesaj de Crăciun inspirat din serialul „House of Cards”, din care a fost exclus după ce au apărut mai multe plângeri legate de comportamentul nepotrivit al vedetei, potrivit Mediafax.
Actorul a ținut să se apere în mesajul din 2018 de acuzațiile formulate la adresa sa pentru agresiune sexuală și comportament indecent. Cele trei minute în care vedeta vorbea în stilul personajului pe care l-a interpretat în serial au strâns într-o singură zi 4,5 milioane de vizualizări.
Mesajul postat acum are aproape un minut și a strâns aproape 10 milioane de vizualizări.
Mesajul din 2019 îl surprinde pe actor împrumutând vocea lui Frank Underwood. „Nu credeați că o să pierd ocazia să vă urez Crăciun fericit, nu?”, întreabă Spacey.
Spacey vorbește despre sănătatea sa și despre acuzații. Actorul a fost concediat din „House of Cards” chiar înaintea filmărilor pentru ultimul sezon, când a izbucnit scandalul acuzațiilor de agresiune sexuală și hărțuire.
Actorul spune că 2019 a fost „un an destul de bun” în care ”și-a pus la punct sănătatea”. „Am făcut mai multe schimbări în viața mea și aș vrea să vă invit să fiți alături de mine”, explică vedeta. Pentru anul 2020, actorul spune că își dorește „mai mult bine în lume”.
„Știu ce vă gândiți, «Vorbește serios?» Sunt foarte serios”, mai spune Spacey.
„Data viitoare când cineva face ceva ce nu vă place, puteți să-l atacați”, spune vedeta, „dar puteți și să opriți focul și să faceți ceva neașteptat. Poți să-i omori cu bunătate”, se încheie înregistrarea care durează un minut. Ultimele secvențe îl arată pe Spacey răscolind focul în cămin pe fondul câtorva acorduri muzicale dramatice.
În ianuarie, Kevin Spacey a fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală, în 2016, a acestui tânăr, care, la momentul respectiv, avea 18 ani. Actorul în vârstă de 59 de ani - acuzat de indecenţă, molestare şi lovire, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare şi înregistrarea ca agresor sexual - a pledat nevinovat. Presupusa victimă, William Little, este fiul unei prezentatoare a postului american Boston TV, iar aceasta a fost prima inculpare a lui Kevin Spacey de când cariera de actor i-a fost distrusă de acuzaţii de abuzuri sexuale săvârşite asupra unor bărbaţi, începând cu toamna anului 2017. Procesul nu a mai avut loc după ce tânărul a refuzat să depună mărturie de teamă că s-ar putea incrimina.
Spacey a fost audiat şi de poliţia britanică, după ce mai mulţi bărbaţi l-au reclamat pentru agresiuni similare. Starul nu a fost arestat, iar ancheta poliţiştilor de la Scotland Yard este în desfăşurare.
Şase reclamaţii pentru abuzuri sexuale au fost formulate pe numele lui Spacey în Marea Britanie, pentru fapte care ar fi fost săvârşite în perioada 1996 - 2013. Prima reclamaţie în Marea Britanie a fost făcută la sfârşitul anului 2017, iar cea mai recentă datează din primăvara anului trecut.
În cariera sa, Kevin Spacey a câştigat până acum două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele "American Beauty" şi "Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects". Pentru rolul lui Francis Underwood din "House of Cards", actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câştigat un Glob de Aur şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.