Kelemen Hunor a vorbit despre autonomie mai puternic decât oricând.
"România a avut la dispoziție exact o sută de ani pentru a-și respecta promisiunile de la Alba Iulia. Au trecut o sută de ani, iar promisiunile au rămas la stadiul de promisiuni.
În Europa, de la Tirolul de Sud până în Finlanda, relația dintre minoritate și majoritate s-a rezolvat decent prin acordarea diferitelor forme de autonomie.
Acum este momentul ca acest lucru să se întâmple și în partea de est a Europei, în România", a spus Kelemen Hunor, conform Ziua de Cluj.
Apoi a continuat: "Am început, deci, să construim un drum în acest sens, dar ne aflăm abia la început. Pentru a progresa trebuie să avem în PE o reprezentare puternică a maghiarilor din Bazinul Carpatic, la care trebuie să contribuie fiecare dintre noi. Schimbările de care are nevoie Uniunea Europeană vor avea loc, chiar și în lipsa noastră. Dar cred că suntem cu toții de acord în privința faptului că ar trebui să facem parte din schimbări, să fim factori de decizie ai istoriei – așa cum ai fost și eroii Revoluției pașoptiste – nu doar cei care suportă consecințele schimbărilor.
Pentru că acesta este mesajul și moștenirea revoluției din 1848: să ne construim singuri destinul, să facem tot ce ne stă în putință și nu ne descurajăm nici atunci când trebuie să răspundem celor mai mari provocări. Să ne ridicăm dacă am fost doborâți, să pornim din nou la drum dacă am fost opriți și să menținem steagul arborat, pentru a fi văzut și de la distanțe mari. La 171 de ani de la izbucnirea Revoluției Maghiare trebuie să rămânem loiali valorilor, și principiilor care au contribuit la măreția luptei pentru libertate și care însuflețesc poporul maghiar chiar și după 8 generații, aici în Partium, în Transilvania, pe pământul natal".