Kelemen Hunor a estimat, la un post TV, că 80-90% din măsurile prezentate în programul „Sprijin pentru România” vor fi implementate, dar vor fi şi alte măsuri, care vor fi anunţate în perioada următoare, inclusiv legat de rate, potrivit Agerpres.
„Tot ce se întâmplă în jurul nostru este în evoluţie. Astăzi nu ştim ce se va întâmpla peste o lună, peste două luni şi nu ştim care vor fi efectele exacte până în septembrie - octombrie. Mi-e teamă că efectele reale le vom vedea la sfârşitul verii. Şi eu nu vreau să împachetez foarte frumos şi să spun: <<Staţi liniştiţi că nu este nicio problemă!>>.
Da, vor fi probleme. Trebuie să ne pregătim şi noi, dar şi societatea, trebuie să ne pregătim mental, cu toţii. Nimic nu va fi, cel puţin în anii care urmează, cum era înainte de război. Asta este acţiunea criminală a preşedintelui Putin”, a afirmat preşedintele UDMR.