REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Kelemen Hunor a declarat, duminică seară, la sediul Prezidiului UDMR din Cluj-Napoca, după prezentarea exit-poll-urilor, că a primit voturi din întreaga ţară, nu numai din Transilvania.
"Văzând exit-poll-urile, putem afirma că în această campanie am reuşit să transmitem mesajul nostru către alegători, pot să vă spun că am obţinut un rezultat bun, ceea ce confirmă că legătura dintre alegătorii noştri şi UDMR este una strânsă şi va deveni şi mai strânsă. Am constatat că mesajul nostru a fost recepţionat în zonele unde trăiesc maghiarii în număr mare, dar şi în alte zone, avem voturi peste tot în ţară, nu numai în Transilvania, ceea ce arată că efortul nostru era necesar şi important", a spus Kelemen, potrivit mediafax.ro.