Purtătorul de cuvânt la Jandarmeriei Georgian Enache susține că unul dintre oamenii legitimați este un jurnalist, fără a preciza numele acestuia.
”Acțiunea noastră nu trebuie personificată în niciun fel. Scopul era acela de a permite desfășurarea activității în instituție. (...) Am fost informat despre legitimarea unui jurnalist. Nu a fost o activitate care să facă diferența între categoriile socio-profesionale”, a declarat Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române în direct la Realitatea TV.
Reprezentantul jandarmeriei mai spune că o altă persoană a fost și ea legitimată pentru că voia să arunce cu o piatră într-unul dintre geamurile DNA.
”O persoană a fost legitimată întrucât intenționa să arunce cu o piatră în geamul instituție. Nu era susținător, nici împotriva acțiunii de acolo. Era o persoană care voia să profite de atenția mass-media, având în vedere că avea probleme personale”, mai spune reprezentantul jandarmeriei.
Pe lângă cele două persoane, alte două au mai fost legitimate, acestea fiind din rândul oamenilor care îl susțineau pe Liviu Drangea și din rândul celor care scandau împotriva lui.