Anunțul a fost făcut chiar de guvernatorul regiunii ruse Habarovsk. Potrivit oficialului, comisarul militar al regiunii a fost demis din funcție după ce jumătate dintre cei mobilizați au fost trimiși acasă deoarece nu îndeplineau criteriile de recrutare, relatează Reuters.
„În 10 zile, câteva mii de compatrioți de-ai noștri au primit convocări și au ajuns la birourile de înregistrare și înrolare militară", a declarat Mihail Degtyarev, guvernatorul regiunii Habarovsk din Orientul Îndepărtat al Rusiei, într-o postare video pe Telegram.
„Aproximativ jumătate dintre ei s-au întors acasă, deoarece nu îndeplineau criteriile de selecție pentru a intra în serviciul militar", a adăugat oficialul rus.
Degtyarev a ținut însă să precizeze că demiterea comisarului Iuri Laiko nu va afecta planul de mobilizare trasat de Putin.