Este vorba despre numărul dosarelor deschise de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pe numele magistraților prin sesizare din oficiu prezentat opiniei publice anul trecut ca șef al SIIJ.
„Sunt date false", conchide CSM, scrie ziare.com.
„De la data la care a devenit operationala, Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie a preluat 1.422 de dosare, aflate in curs de solutionare, din care 70% au fost inregistrate ca urmare a unor sesizari din oficiu.
Dosare cu o vechime in sistem de cel putin doi ani si care erau lasate in nelucrare", declara Gheorghe Stan, pe 28 februarie 2019, in prima si ultima conferinta de presa organizata in calitate de sef al Sectiei Speciale.
Declaratiile au fost facute de procurorul Stan intr-o conferinta de presa, alaturi de mana sa dreapta, adjunctul SIIJ, procurorul Adina Florea.
O zi mai târziu, Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania, Asociatia Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor si Asociatia Initiativa pentru Justitie au constatat ca datele prezentate de Gheorghe Stan, adica 1.422 de dosare preluate si 3.000 clasate de SIIJ, nu se potrivesc cu datele din Raportul de activitate al Ministerului Public in anul 2018.
Procurorul Gh. Stan este judecător la Curtea Constituțională din iunie anul trecut. Mandatul unui judecător la CCR durează 9 ani. Gh. Stan a fost înainte şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, numit pe 28 ianuarie 2019. După cinci luni, în mai 2019, a fost numit judecator la CCR, la propunerea PSD. Jurământul de învestitură în funcția de judecător CCR a fost depus la 18 iunie 2019, în fața președintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni.
Potrivit documentului CSM, citat de ziare.com, verificarile realizate de Inspectia Judiciara au arătat ca datele prezentate de Gheorghe Stan sunt departe de realitate. Procentul real era doar de 2%. Datele furnizate public de procuror nu ar fi fost sustinute printr-o verificare corespunzatoare a evidentelor Sectiei Speciale.
„Chiar daca s-ar admite ca la acel moment evidentele nu erau la zi pentru o analiza exacta, este inadmisibila furnizarea de date, doar pe baza unor verificari superficiale," explica CSM.
„Inspectia Judiciara a retinut ca in urma controlului a rezultat ca evidentierea datelor statistice privind numarul cauzelor cu magistrati in care sesizarea s-a facut din oficiu s-a realizat prin transmiterea verbala de catre fiecare procuror a stocului de dosare pe care il avea in lucru la data de 28 februarie 2019”, mai scrie CSM în raport.
„Sectia pentru procurori considera ca un asemenea precedent in cadrul Ministerului Public este de respins categoric, mai ales in contextul transmiterii unor date false (existenta unui procent de peste 70% urmare a unor sesizari din oficiu din cauzele preluate vizand magistrati, in locul cifrei reale de aproximativ 2%), care au provocat si sustinut speculatiile din spatiul public privind un subiect atata de sensibil pentru imaginea Ministerului Public, precum numarul cauzelor penale cu magistrati si numarul sesizarilor din oficiu in aceste cauze”, potrivit Hotărârii Secției pentru procurori din cadrul CSM.
Tudorel Toader, ministrul Justiției de la acea dată, a preluat rapid datele false
Declaratiile procurorului Stan din 28 februarie 2019 au alimentat teoriile unor politicieni din coalitia PSD- ALDE potrivit carora DNA deschidea dosare din oficiu unor magistrati pentru a pune presiune pe acestia, mai scrie ziare.com.
Tema a fost preluata de fostul ministru al justitiei, Tudorel Toader, intr-o scrisoare pe care a adresat-o publicatiei Financial Times.
„Sectia speciala nou-infiintata pentru investigarea abuzurilor magistratilor, care este independenta de DNA, a raportat ca a preluat un numar de 1.422 de dosare de la Directia Anticoruptie. In jur de 70 de procente dintre ele au fost initiate intern - nu in urma unor denunturi externe sau a unor acuzatii. Multe dintre aceste dosare erau incepute de cel putin doi ani si, potrivit raportului institutiei, au fost initiate impotriva celor care nu erau de acord cu dorintele DNA," scria, anul trecut, Tudorel Toader.
Scrisoarea lui Toader era trimisă exact în ziua în care la Bruxelles avea loc stabilirea echipei de negociere cu Consiliul UE pentru desemnarea viitorului procuror-șef european, post pentru care candidează Laura-Codruța Kovesi.
Tudorel Toader, acuzat că a mințit în Financial Times, în atacul la adresa lui Kovesi
DNA a scris publicatiei si a explicat ca Toader a transmis date false - Financial Times a publicat replica DNA, la scrisoarea denigratoare a lui Tudorel Toader.