Marţi dimineaţă, a avut loc ultimul termen în dosarul în care fostul ministru PSD Dan Şova este acuzat de trafic de influenţă în schimbul sumei de 100.000 de euro.
Instanța a stabilit să dea sentința în acest dosar pe 25 septembrie.
Procurorii cer condamnarea la închisoare a lui Şova pentru trafic de influenţă, precum şi confiscarea specială a sumei de 100.000 euro şi menţinerea sechestrului asigurator.
Potrivit dosarului, Dan Şova ar fi pretins, în perioada octombrie - noiembrie 2011, 5.000 de euro pe lună de la denunţătoare, în schimbul intervenţiei sale pentru încheierea unui contract de asistenţă juridica cu casa de avocatură a denuntatoarei.
Completul care judecă această cauză este format din Ștefan Pistol, Ana Maria Dascălu și Cristina Geanina Arghir. Este vorba despre același complet care a decis pe 5 septembrie ca dosarele lui Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu să fie reluate de la zero, pe motiv că Ana Maria Dascălu se va pensiona la data de 31 octombrie, iar martorii trebuie reaudiați în prezența noului judecător.
Președintele completului, Ștefan Pistol, a anunțat marți că s-a încheiat cercetarea judecătorească în dosarul CET Govora și urmează dezbaterile finale.