O companie de turism mexicană caută un expert în turim pe care să îl plătească regeşte pentru a se distra în staţiunea unde Rihanna, Beyonce, Cindy Crawford sau Jennifer Garner îşi petrec vacanţele.
Imaginaţi-vă că începeţi anul în peninsula Yucatan, vă plimbaţi unde vă pofteşte inima şi sunteţi cazaţi doar la hoteluri de cinci stele. Şi în timp ce veţi bea o Pina Colada, bronzându-vă pe un şezlong, vă veţi gândi că pe cardul vostru intră 10.000 de dolari în fiecare lună, timp de şase luni.
Campania de angajare a fost demarată la finele lunii noiembrie şi se încheie la 17 decembrie. Compania de turism mexicană a căutat un expert de „servicii turistice” care să verifice pe propria piele calitatea serviciilor prestate de hoteluri şi cluburi.
În comunicatul care anunţa „campania de angajare deschisă oricui”, reprezentanţii firmei anunţau că angajatul va trebui să „surprindă chipul şi personalitatea culturală a Cancunului, potrivit Click.ro.
Va fi plătit să călătorească oriunde prin Mexic şi să experimenteze momente unice în viaţă”, a punctat Chad Meyerson, managerul general al firmei cancun.com.