„În legătură cu pătrunderea unor persoane în curtea Palatului Parlamentului, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
La acest moment, prin echipele noastre de dialog, îndrumăm persoanele să părăsească zona exterioară a instituției.
Până în prezent, efectivele jandarmeriei nu au folosit forța sau mijloacele din dotare.
Facem apel către participanți să coopereze cu jandarmii, să respecte îndrumările acestora și să se îndrepte către ieșirea din curtea instituției, prin zona indicată de forțele de ordine”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.
A fost suplimentat dispozitivul de ordine publică
„În acest moment a fost suplimentat dispozitivul de ordine publică din zona Parlamentului, principalul obiectiv fiind asigurarea exercitarea dreptului la liberă exprimare în condiții de siguranță pentru toți particianții,prevenirea violențelor și escaladarea situației tensionate.
Jandarmeria face un apel la calm și solicită tuturor participanților să respecte recomandările forțelor de ordine și să nu se implice în niciun fel de acțiuni cu violență. De asemenea, dacă în zona protestului sunt manifestări ilegale (distrugere, vandalizare) solicităm participanților să se delimiteze rapid de aceste manifestări și să permită intervenția forțelor de ordine pentru oprirea acestor manifestări. Reamintim că până acum nu a fost folosită forța și nici mijloacele de intervenție din dotare”, a mai spus Jandarmeria.
Este scandeal uriaș în aceste momente în fața Parlamentului, protestatarii încearcă să forțeze intrarea în Senat, mașinile demnitarilor sunt atacate. Unii protestatari au trecut de cordonul jandarmilor.