Atacul a avut loc duminică, iar poliţiştii fac cercetări pentru identificarea făptaşilor.
"Poliţiştii oraşului Chişineu-Criş au fost sesizaţi despre faptul că, în incinta unei săli de jocuri de noroc din localitate, două persoane de sex masculin, cu cagule, ar fi ameninţat casierul cu un obiect ce părea a fi un pistol, iar ulterior au sustras suma de aproximativ 7.500 de lei, plecând într-o direcţie necunoscută. A fost constituită o echipă operativă, care efectuează cercetări, în vederea identificării şi depistării autorilor", a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că jaful ar fi durat un minut, iar suspecţii i-au ameninţat pe angajaţii sălii de jocuri, în timp ce 2 clienţi au fost forţaţi să stea în genunchi cu mâinile ridicate.
În acest timp, unul dintre agresori a scos banii din casa de marcat şi i-a pus înr-un rucsac, după care cei doi au fugit.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt analizate de către anchetatori.