În inima României, se află un loc sacru, izvorul Nemuririi, a cărui apă pură și cristalină a fost descoperită în perioada comunistă de către Nicolae Ceaușescu, care a ales să îl păstreze ascuns, departe de ochii lumii. Fascinat de proprietățile curative ale apei, dictatorul a ordonat efectuarea unor studii aprofundate pentru a descoperi potențialul acestui izvor miraculos, ce ar fi putut să aducă beneficii considerabile României.
Izvorul Nemuririi este situat pe Valea Ialomiței, în Munții Bucegi, între Lacul Bolboci și Lacul Scropoasa. La început, localnicii au răspândit vestea că apa din acest loc este cea mai pură din întreaga lume, iar ulterior Nicolae Ceaușescu a aflat despre această resursă și a trimis specialiști pentru a o verifica.
Pe vremea lui Ceaușescu, zona era cunoscută sub numele de „Șapte izvoare”, iar în urma mai multor cercetări, s-a descoperit că apa de acolo avea o calitate excepțională. Se spunea că aceasta are capacitatea de a alina, vindeca și realiza minuni, astfel că dictatorul a început să consume exclusiv apă din acest izvor, care era transportată la București în recipiente speciale pentru a-i menține puritatea. Ceaușescu a desfășurat o echipă de specialiști de top pentru a studia zona, inclusiv experți de la Hidroelectrica.
După analize detaliate și verificări riguroase, s-a stabilit că apa din Izvorul Nemuririi provine dintr-o grotă care adăpostește un imens lac subteran, despre care se afirmă că nu a fost niciodată secat. În plus, s-a concluzionat că în acest izvor nu existau bacterii, azotați sau azotiți, făcându-l astfel cel mai pur tip de izvor din lume.
„A fost informat că această sursă de apă este cunoscută de peste 2.000 de ani şi că se găseşte în zona iniţiatică a dacilor, în Masivul Bucegi, că scrierile vechi pomenesc despre o apă din care a băut Zamolxe înainte de a deveni zeu şi că există un simbol al celor şapte izvoare pe scuturile dacice redate pe Columna lui Traian.
Lui Ceauşescu i-a sunat bine mai ales faptul că acolo s-ar afla zona nemuririi, adică un punct energetic pozitiv. Dosarele de la Şapte Izvoare au fost redeschise după ‘90, iar testele recente au arătat ca informaţiile lui Ceauşescu nu erau chiar departe de realitate”, a spus, pentru Click!, Ion Olteanu, unul dintre cercetătorii care au făcut studiul.
Locul miraculos descoperit de fostul dictator a fost ținut secret timp de mai mulți ani. În plus, există o explicație științifică a apei din acest izvor. Prime teorie spune că efectul apei pure se datorează existenței unui câmp magnetic format pe cale naturală.
A doua teorie, în schimb, spune că ar exista un zăcământ de argint pur în zona de unde izvorăște apa, iar acest lucru ar păstra apa curată și fără bacterii. Cu toate acestea, informațiile nu au fost dovedite 100%, drept pentru care în prezent există încă un mister în privința Izvorului Nemuririi.