Un lider PSD i-ar fi spus Gabrielei Firea că Dragnea este schimbat în ultima perioadă și că a încercat să discute cu el anumite lucruri, dar că a fost trimis la doi consilieri și la prietena lui Dragnea.
„În această seară eram la o întâlnire și a venit un coleg de al nostru să ne spună dacă totuși nu ar fi bine că înainte de CEx să mai avem o întâlnire. Colegii l-au întrebat dacă crede că mai putem obține o conduită normală, democratică, statutară din partea dlui Dragnea, crezi că va putea să ne conducă altfel decât printr-un grup micuț numit grupul de la Scrovistea? Domnul respectiv a zis că și el e descumpănit, că și el a încercat să-i spună că nu e bună directă în care mergem, că, totuși, deciziile importante, majore trebuie să fie întâi dezbătute, nu să ne trezim în față faptului împlinit și pe urmă să decontam, cum s-a intmplat cu OUG 13. Se dădese foc la țară și dl Dragnea a zis că nu știe nimic și nu știe cine a dat acea OUG, că el era în SUA și arată cu degetul către colegul nostru Iordache. Credeți că dl Iordache a făcut de capul lui acea OUG? Eu mă îndoiesc sincer și vă asigur că n-a făcut-o de capul lui. Colegul mi-a zis că nu crede că se mai putea îmbunătăți comportamentul dlui Dragnea, că e schimbat de un an jumătate, că a încercat și el să-i zică dar că la ultimele discuții nu a mai participat și că a vorbit cu doi consilieri și cu prietena dumnealui. Credeți că e corect să conducă partidul prietena dumnealui cu doi consilieri?", a spus Gabriela Firea, miercuri seara la Antena 3.