”Arsurile de la nivelul pielii pot produce nu numai iritație, ci și o modificare a structurii celulare a alunițelor care duce la apariția cancerului de piele. Melanomul malign este cancerul de care ne temem cel mai mult pentru că are o evoluție mortală”, avertizează dermatologul Mihaela Leventer, citată de doctorulzilei.ro.
Ea nu recomandă plasturii pentru a acoperi alunițele, întrucât irită pielea, ci cremele de protecție.
Cele mai amenințate zone sunt pieptul în cazul bărbaților și gambele în cazul femeilor.
“Nu numai agresiunea termică, ci și intensitatea luminoasă agresează pielea. Protecția constă în refugiul la umbră, pălărie și ochelari de soare, pentru că există un risc sporit și asupra vederii. Cremele de fotoprotecție și un consum suficient de apă sunt esențiale”, adaugă medicul.
Fiți foarte atenți când alegeți crema de protecție. Ea trebuie să vă apere atât de razele ultraviolete tip B, dar și de tip A, pentru că cele din urmă pătrund mai adânc în piele. Încercați, de asemenea, să evitați să stați la soare atunci când razele sunt foarte puternice (între 10.00 și după 16:00).
“Nu sunt periculoase doar alunițele proeminente, ci și cele plane. Zgârierea, zdrobirea sunt traumatismele care favorizează transformarea din benign în malign”, avertizează dermatologii.
Alunițele normale sunt simetrice, cele cancerigene nu. Așa că atunci când examiezi o alunită, desenează o linie imaginară pe mijlocul ei și compară cele două jumătăți. Dacă nu arată la fel, cere unui medic dermatolog să te consulte.
O aluniță care nu ridică probleme e plată, iar suprafața ei e moale. De regulă, e rotundă sau ovală și nu are mai mult de 6 mm în diametru. Cele mai multe apar la copii și tineri. E neobișnuit să apară după vârsta de 40 de ani.