Atentatul de la Debrețin din 24 februarie 1914 ar fi trebuit să reprezinte o replică din partea țării noastre la înființarea premeditată pe teritoriul Ungariei, în 1912, a Episcopiei Greco-Catolice Maghiare de Hajdudorog (Debrețin), prin anexarea unor parohii din diecezele românești Oradea, Gherla și Blaj.
În numeroase parohii, mai ales la sate, credincioșii români s-au revoltat, inclusiv pentru faptul că prin această măsură fusese impusă limba maghiară atât în biserici cât și în școli.
Atentatul ar fi dat ocazia Austro-Ungariei să rupă relațiile istorice cu țara noastră și să declanșeze un război care ar fi anulat idealul național al unei Românii Mari, care includea și Transilvania.
Dacă i-ar fi reușit planurile, Ilie Cătărău, ar fi putut să-i ia locul locul studentului bosniac Gavrilo Princip, asasinul lui Franz Ferdinand și al soției acestuia, uciși la Sarajevo, tragedie în urma căreia a izbucnit Primul Război Mondial.
“La doar câteva zile după ‘înghețarea’ definitivă a tratativelor dintre contele Tisza și reprezentanții Comitetului Național Român, avea să aibă loc un atentat, pe teritoriul Ungariei, prin care conspiratori rămași până azi în umbră urmăreau declanșarea de represalii dure împotriva României, mergând până la transformarea teritoriului acesteia în teatru de operațiuni militare”, potrivit studiului lui Ion-Gheorghe Petrescu — “România urma să fie ținta atacului austro-ungar (1914). Rolul atentatelor lui Ilie Cătărău”, prezentat la Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), scrie financiarul.ro.
Este vorba de “teribilul atentat cu bombă de la Debrețin, care a fost atribuit sinistrului Cătărău, un român basarabean, care fusese spion al Rusiei în interiorul poliției din București și care părea să beneficieze de o misterioasă imunitate care îi permitea să nu fie arestat”, se arată în lucrarea istoricului.
În ziua de 23 februarie 1914, la sediul din Debrețin al Episcopiei a sosit de la Cernăuți un colet în care era o bombă. În urma exploziei, vicarul și doi funcționari au fost uciși, iar alte șapte persoane rănite grav.
Autorul faptei era Ilie Cătărău, care nu s-a predat autorităților române, dar a lăsat să se înțeleagă că gestul fusese cauzat de felul în care românii uniți erau supuși unor tendințe de maghiarizare forțată prin școală și biserică, împotriva voinței lor.
“La ordinul nu se știe nici azi cui aparținea, Ilie Cătărău (…) s-a transformat pe parcurs dintr-un patriot naționalist într-un anarho-comunist periculos, organizând nu unul, ci două atentate spectaculoase în Imperiul Austro-Ungar, la ‘Coloana Mileniului’ — statuia lui Arpad din Brașov, respectiv Episcopia Greco-Catolică Maghiară din Debrețin. Acestea trebuiau să forțeze desprinderea brutală a României de Tripla Alianță și declanșarea primului război mondial, urmate de lansarea în România și în Basarabia a unui partid cu o platformă atractivă, Partidul Revoluționar Român, dublată de o încercare aproape reușită de preluare a puterii pe cont propriu, cu ajutorul unei armate fidele, într-o Basarabie năucită de impactul celor două revoluții din 1917 care au dus la prăbușirea țarismului și la bolșevizarea Rusiei”, arată Petrescu.
Pentru evitarea extrădării internaționale către Austro-Ungaria, după atentatul din 24 februarie 1914, a lui Ilie Cătărău, Siguranța Generală și Poliția îl ajută să se evapore, fiind evacuat din București cu un automobil al Ministerului de Interne, apoi scos clandestin din țară, cu vaporul, împreună cu prietenul său ‘circar’ Timotei Kirilov.
Izbucnirea războiului a fost împiedicată numai de temerile taberei principelui Franz Ferdinand și a ministrului Austro-Ungariei la București, contele Ottokar von Czernin, că un război ar fi fatal Imperiului Austro-Ungar.
“Ottokar von Czernin, pentru a câștiga timp, a aranjat cu Siguranța română ‘arestarea’ detectivului-șef al Poliției politice din Budapesta, sosit special în gara Burdujeni prin Cernăuți pentru ‘a face scandal’ — evitând declanșarea războiului între Austro-Ungaria și România, cu patru luni înaintea atentatului de la Sarajevo și a ultimatumului fatal remis Serbiei”, reiese din cercetările lui Petrescu.
În perioada studenției, Cătărău cunoaște atât sărăcia — muncind ca salahor în construcții și participând, datorită robusteții și fizicului său atletic, la luptele profesioniste desfășurate în arena circului “Sidoli”—, cât și huzurul oferit de cei care-l plătiseră în avans pentru atentate.
Citeşte mai mult pe financiarul.ro.
