"Cred că, deocamdată, îi lipsește un fizic care să o țină tot timpul la egalitate de efort. Asta înseamnă că, dacă un meci are două ore, antrenamentul trebuie să aibă patru ore. Nu cred că Simona, ca junior, tânără nu a lucrat alea patru ore, având un talent enorm, a lucrat ceva mai puțin. Cred că, dacă ajunge să lucreze patru ore pe zi și fizicul o ține, atunci un număr 1 bun îi stă la dispoziție. După părerea mea, are un antrenor care știe despre ce e vorba. Tânărul ăsta știe despre ce e vorba și se pare că se și înțelege bine cu ea. Simona nu e usor de manevrat. E un caracter foarte tare, e latină, e româncă, foarte emotivă, asta nu poți să i-o iei. Are toate prerogativele ca să ajungă acolo unde trebuie", a declarat Ion Țiriac.
"Cred că poimâine are un meci la mâna ei, din nou, și cred că dacă câștigă două seturi la 0, se califică aproape necondiționat. Dacă Pennetta o bate pe rusoaică, atunci treaba se cam complică. Dar prima șansă să vină pe locul 2 s-ar putea întâmpla să vină și pe locul 1", a adăugat Țiriac.