Aceste exerciții au ca obiectiv să arate "pregătirea totală în confruntarea cu amenințările" și "sancțiunile umilitoare" contra Iranului anunțate vineri de Statele Unite, a indicat site-ul Gardienilor Revoluției, Sepahnews.
Diferite tipuri de sisteme radar și rachete de fabricație locală, precum și centre de comandă vor fi testate în timpul acestor exerciții, adaugă site-ul.
Anunțul intervine în ziua următoare impunerii noilor sancțiuni americane împotriva Iranului, ca răspuns mai ales la un tir de rachetă balistică la 29 ianuarie, care a provocat furia președintelui american Donald Trump și a noii sale administrații.
La scurt timp după anunțarea acestor noi sancțiuni, Iranul a asigurat că va acționa într-o manieră "reciprocă" vizând "indivizi și companii americane" care sprijină grupuri "teroriste".
În vizită sâmbătă la Tokyo, secretarul american al apărării James Mattis a declarat că Iranul este "cel mai mare stat care susține terorismul în lume".
Sursa: agerpres.ro