Dancă a precizat că, ”în pofida presiunilor de tot felul și împotriva tuturor forțelor văzute și nevăzute care au dorit să-l scoată pe Ludovic Orban din competiție înainte de Congres”, moțiunea actualului lider al PNL a obținut votul de susținere a 20 de filiale.
”#FortaDreptei - Ludovic Orban câștigă! Cifrele momentului, atât de așteptate înainte de Congresul PNL, arată că suntem în grafic pentru câștigarea Congresului PNL din 25 septembrie. Obiectivul #echipeidistrugatoare a fost ca Ludovic Orban să nu ajungă la Congres cu susținerea a cel puțin 10 organizații, cum cere Statutul PNL.
În pofida presiunilor de tot felul și împotriva tuturor forțelor văzute și nevăzute care au dorit să-l scoată pe Ludovic Orban din competiție înainte de Congres, nu numai că moțiunea Forța Dreptei a președintelui Ludovic Orban a obținut votul de susținere a 10 filiale, dar cele mai multe filiale cu cele mai mari performanțe la ultimele alegeri locale și parlamentare și cu cel mai mare număr de delegați la Congres au votat pentru susținerea moțiunii lui Ludovic Orban.
Astfel, după finalizarea dezbaterilor interne, moțiunea Forța Dreptei a președintelui Ludovic Orban, sunt peste 2000 de delegați la Congres din filialele PNL care au votat moțiunea Forța Dreptei - Ludovic Orban: Alba - 146, Arad - 128, Argeș - 103, Bihor - 191, Bistrița - Năsăud - 98, Brașov - 128, Brăila - 67, Caraș-Severin - 113, Covasna - 22, Dâmbovița - 111, Giurgiu - 145, Harghita - 19, Iași - 147, Tulcea - 82, Vâlcea - 106, Vrancea - 121, Sector 1 - 71, Sector 3 - 73, Sector 5 - 57, Diaspora - 78.
Mai mult, din filialele care îl susțin pe Ludovic Orban la Congres sunt filiale unde mai mult de 80% dintre delegați vor vota moțiunea Forța Dreptei: Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Dâmbovița, Iași, Vrancea, Sector 3, Sector 5, Diaspora.
Iar din filialele care au votat ambele moțiuni, cele mai importante dintre ele au acordat mai multe voturi pentru Ludovic Orban sau cel mult au preferat o poziționare neutră printr-un vot de egalitate, în ciuda unei susțineri majoritare evidente pro Ludovic Orban din filiale: Alba, Bihor, Giurgiu, Vâlcea, Tulcea și Sector 1.
Nu mai vorbim de organizațiile (fără nume) care au dat vot de susținere sub presiune doar pentru contra-candidatul lui Ludovic Orban deși opțiunea delegaților din filialele respective sunt clare pentru Ludovic Orban.
Chiar și așa, știm că inclusiv o parte consistentă dintre delegații din filialele care au fost forțate să voteze doar moțiunea contra-candidatului lui Ludovic Orban vor vota cu cine cred ei că este cea mai bună soluție pentru conducerea Partidului Național Liberal în viitor: Ludovic Orban - Forța Dreptei! Cu o condiție, votul la Congresul PNL să fie liber și secret!
Mult a fost de luptă, puțin mai este până la victorie și vom câștiga! Ne vom bate până la capăt pentru ca votul să fie liber și secret și atunci cu siguranță delegații vor alege ceea ce este mai bine pentru Partidul Național Liberal și pentru România: #LudovicOrbanPresedinte.
În fine, ca în orice luptă dintre Bine și Rău, lupta va fi strânsă până în ultima clipă dar sunt convins că și de această dată #BineleInvinge și rezultatul va fi ceea ce își doresc membrii Partidului Național Liberal și majoritatea românilor: #LudovicOrbanPreședinte!”, a scris Dancă pe Facebook.