Titus Corlățean, ministru de Externe în timpul primului tur al prezidențialelor din 2014, când românii din diaspora au avut parte la vot de o experiență similară cu cea de duminică, a fost propus vicepremier în guvernul Vioricăi Dăncilă.
Klaus Iohannis nu are de gând să își dea ok-ul pe această propunere, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.
Președintele Iohannis îl va respinge pe Corlățean, fost ministru de Externe, din cauza modului în care a gestionat votul din diaspora la turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2014, când la secțiile de vot din străinătate s-au înregistrat cozi uriașe, similare cu cele de la alegerile europarlamentare.
Premierul Viorica Dăncilă i- a transmis miercuri președintelui Iohannis, ropunerile de numire a noilor miniștri, potrivit unui comunicat de presă al executivului.
Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlățean, diplomat de carieră, pentru Ministerul Justiției, Ana Birchall, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero.
Titus Corlățean, omul care a umilit Diaspora în 2014, propus vicepremier. Dăncilă: Nu e legătură
Titus Corlățean, fost ministru de Externe al lui Victor Ponta, a fost propus vicepremier în guvernul Vioricăi Dăncilă.
"Am votat pentru funcția de vicepremier pentru parteneriate strategice pe Titus Corlățean, care are experiență în acest domeniu", a anunțat Dăncilă, luni seară.
Răspunsul premierului, întrebat cum poate să numească un om considerat vinovat pentru organizarea proastă a votului din Diaspora din 2014, a fost năucitor. "Portofoliul pentru parteneriat strategic nu are niciun fel de legătură cu votul din Diaspora", a spus Dăncilă.
Corlățean era ministru în 2014, când a fost acuzat că a organizat defectuos votul din străinătate, umilind românii care au așteptat ore întregi la cozi fără să poată vota.