Ioan Becali, Cristi Borcea şi Liviu Ciobotariu se regăsesc printre cei 26 de oameni care sunt cercetaţi de justiţia belgiană pentru spălare de bani, fals, uz de fals şi plăţi fictive, anunţă cotidianul „Le Soir“, citat de prosport.ro.
Cei trei români fac parte dintr-un lot amplu anchetat pentru tot felul de nereguli petrecute de-a lungul timpului la Standard Liege, în centrul scandalului aflându-se fostul preşedinte al acestui club, Luciano D’Onofrio.
Pe listă apare şi numele fostul fotbalist Liviu Ciobotariu, în prezent antrenor.
"Am citit în presă. Mai multe nu pot spune pentru că nu ştiu prea multe amănunte. Transferul meu s-a făcut în 1999, octombrie. La acel moment, impresarul meu era Ioan Becali, el s-a ocupat de transfer şi de toate problemele. Am mai fost chemat o dată la DNA, când au venit nişte procurori din Belgia, chemat ca martor, şi am declarat ceea ce ştiam despre transferul meu. Eu am fost chemat ca martor, am declarat ceea ce ştiam şi, până în prezent, nu am mai fost chemat. Implicarea mea în acest dosar e numai faptul că am fost transferat la Standard Liege. Negocierile şi transferul nu le-am făcut eu, eu eram jucător în perioada aceea", a declarat, într-o intervenţie la Realitatea TV, Liviu Ciobotariu.