"Cele 535 de instituții care oferă servicii sociale copiilor stau mărturie faptului că Biserica Ortodoxă Română are ca lumină călăuzitoare iubirea milostivă a lui Hristos și nu rămâne indiferentă față de cei mai tineri membri ai ei. Dintre aceste instituții, 230 sunt destinate exclusiv copiilor, iar 305 oferă servicii și altor categorii de vârstă", precizează sursa citată.
Potrivit articolului, la nivelul Bisericii Ortodoxe Române funcționează următoarele instituții sociale care oferă asistență copiilor: 93 centre de zi; 36 centre de tip familial; 40 de grădinițe sociale și after school-uri; 14 campusuri de tabără; 47 centre educaționale; 159 cantine sociale și brutării; 38 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii.
Totodată, Patriarhia Română dispune de 22 de birouri de asistență socială și centre comunitare, 65 de centre de informare, de consiliere și centre de resurse și 21 de centre de urgență pentru victime ale violenței domestice, mai precizează basilica.ro.