Publicația Sud.ua scrie că parlamentarii au înregistrat în Rada Supremă proiectul de lege nr. 9332 pentru modificarea Capitolului XII „Dispoziții finale și tranzitorii” a Legii Educției referitor la reglementarea unor aspecte privind activitatea educațională în condițiile stării de război, prin care se propune prelungirea posibilității elevilor din școlile de cultură generlă cu predare în limbile minorităților naționale care sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene de a învăța în limba maternă încă un an.
În forma actuală, legea prevede o tranziție la predarea în limba ucraineană pentru elevii ale căror limbi materne sunt limbile țărilor membre UE până în septembrie 2023.
„După 5 ani de așteptări – un prim pas important în stoparea procesului de asimilare prin învățământ. După cum am fost recent informați, elevii din școlile medii cu predare în limbile minorităților naționale care coincid cu limbile oficiale ale Uniunii Europene de la 1 septembrie 2023 nu vor trece la predarea majorității obiectelor în limba ucraineană cum este prevăzut în controversata lege a educației adoptată în 2017.
Această decizie a fost adoptată în cadrul Comisiei parlamentare de specialitate, care a dat aviz pozitiv la proiectul de lege prin care data de 01.09.2023 se propune să fie amânată pe un termen de un an, până la 1 septembrie 2024.
Acest lucru a fost făcut la cerința structurilor europene și la insistența reprezentanților minorităților tradiționale naționale din Ucraina care, la momentul actual, încă se bucură de un sistem educațional în limba maternă (și, în special, datorită eforturilor constante și insistente ale reprezentanților minorităților maghiare și române)”, a comunicat pe Facebook Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina”.