Volum de poeme, eseuri, proză scurtă, lucrări de grafică și fotografie a fost realizat în Penitenciarul Aiud, de-a lungul anului trecut și a fost lansat vineri, 13 ianuarie, la Centrul Cultural Sâncrai din Alba.
Alături de celebrul Ion Clămparu, supranumit și Cap de Porc, printre autori se mai numără și Rareș Vladimir Ghenoiu, fost membru al unei grupări care falsifica acte de identitate și permise de conducere.
Un alt scriitor este și Ion Dăneasă, condamnat la 27 de ani de închisoare, în 2010, pentru o dublă crimă, potrivit Alba24.
Ioan Clămparu, unul dintre cei mai temuți interlopi din Europa
Considerat de presa iberică unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de fiinţe umane, Clămparu, poreclit şi Cap de porc, s-a predat autorităţilor din Spania în toamna lui 2011.
Se spune că acesta controla cu mână de fier o rețea de mii de prostituate, printre care multe minore. A fost acuzat inclusiv de afaceri cu cocaină. A fost căutat timp de 12 ani prin Interpol, iar prețul pus pe capul său era de 3.800.000 de euro.
Comunicatul Centrului Multicultural Liviu Rebreanu din Aiud
Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud – Direcție Municipală de Cultură, propune publicului aiudean și nu numai, o serie de manifestări culturale care să cinstească memoria poetului Mihai Eminescu, născut pe 15 ianuarie 1850.
Evenimentele dedicate Zilei Culturii Naționale vor fi deschise vineri, 13 ianuarie, de la ora 10:00 la Centrul Cultural Castel Sâncrai unde va avea loc lansarea cărții „Liter-Art, Penitenciarul Aiud”, ediția 2022 (Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2022), un proiect al Centrului Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud – Direcție Municipală de Cultură și al Penitenciarului Aiud – Serviciul educație și asistență psihosocială, în parteneriat cu Asociația Pakiv Alba Iulia.
Participanții la proiect:
Andrei Bako, Zoltan Balog, Lucian Gabriel Cocicodar, Ion Clămparu, Ion Dăneasă, Ramona Dărămuș, Cosmin Georgiu, Rareș Vladimir Ghenoiu, Ioan Hădărig, Casandra Ioan, Vasilică Ionuț Loghin, Lucian Marcu, Arpad Mathe, Mihuț Moldovan, Remus Oprea, Sebastian Ciprian Sabău, Marian Tîrchilă, Lucian Florin Țărean, Marcel Vișa semnează în volum poeme, eseuri, proză scurtă, lucrări de grafică și fotografie realizate în Panitenciarul Aiud, în anul 2022.